Mod de preparare Frecaţi untul cu zahărul până când obţineţi o compoziţie cremoasă în care adăugaţi pe rând ouăle. În alt vas amestecaţi făina, sarea, cacaoa, ciocolata albă şi neagră ruptă în bucăţele de 5-8mm, apoi turnaţi acest amestec în compoziţia cu ouă. Amestecaţi bine. Repartizaţi compoziţia în 6 castronele termorezistente unse cu unt şi tapetate cu făină. Puneţi mai întâi câte 2 linguri de compoziţie, apoi aşezaţi un strat de stafide şi de boabe de struguri, după care turnaţi din nou compoziţie. Acoperiţi castronelele cu folie aluminată, prinsă cât mai strâns deasupra. Puneţi-le într-o tavă în care este apă până la jumătatea castroanelor. Puneţi tava la cuptor, pentru aproximativ 1 oră, la foc potrivit. Când budinca este gata, iese uşor din castron şi poate fi răsturnată pe farfurioare. Pudraţi cu cacao prin strecurătoare. Pentru sos, puneţi la foc mic smântâna, zahărul şi untul, amestecaţi şi ţineţi vasul pe foc până când se dizolvă zahărul şi amestecul este omogen. Turnaţi sosul cald peste budinci. Presăraţi deasupra un strat fin de cacao.
Observații Sursa: stiri.apropotv.ro
SĂ MĂNÂNCI BINE AR TREBUI SĂ FIE SIMPLU.
Bucătăria este un loc unde chiar și tăcerea miroase bine.
Un loc deosebit pentru a gusta unul sau mai multe preparate ar putea fi ...
"
O pensiune în Delta Dunării, unde peștele afumat și borșul de crap sunt vedetele mesei."
"Gătitul este o formă de a spune povești și de a crea amintiri în jurul mesei." - Virgilio Martinez