Ingrediente 1,2 kg morun sau nisetru, 1 morcov, 1 rădăcină de pătrunjel, 1-2
cepe, 1/2 ţelină, cîteva boabe de piper, 1 lingură de oţet, sare, lămîie, pătrunjel verde, unt sau ulei.
Mod de preparare Se curăţă peştele de solzi, răzîndu-se cu cuţitul şi plăcuţele osoase,
apoi se taie pe lungime în fîşii groase ca mîna. Se presară cu sare, se unge
cu lămîie şi se lasă să stea pînă fierbe zarzavatul. Cînd zarzavatul este
aproape fiert, se adaugă o lingură de oţet şi se introduc bucăţile de peşte (1
sau 2 bucăţi). Se fierbe lent, pînă cînd este gata, încercîndu-se cu o
furculiţă; dacă furculiţa intră uşor în peşte, acesta este gata. Se ia vasul de
pe foc şi se lasă cu peştele în zeama în care a fiert pînă se va răci.
Numai după ce s-a răcit se taie în felii subţiri, de grosimea unui deget. Se aşază feliile pe un platou lung bine încălzit, garnisit cu cartofi fierţi
chiar atunci şi peste acestea se toarnă unt fierbinte cu lămîie şi se presară
verdeaţă. Se poate garnisi cu morcovi fierţi tăiaţi în felii, cu felii de lămîie
şi pe margine cu frunze de salată verde.
Observații Sursa: Academia Barilla.
SĂ MĂNÂNCI BINE AR TREBUI SĂ FIE SIMPLU.
Gătitul este o artă care unește oamenii la aceeași masă și aceeași poveste.
Un loc deosebit pentru a gusta unul sau mai multe preparate ar putea fi ...
"
O tavernă din Croația, unde peștele și fructele de mare sunt pregătite simplu, dar perfect."
„Gătitul e artă doar atunci când hrănește și sufletul, nu doar trupul.” – Dominique Crenn