Inspirație de gătit
Inspirație de gătit
Inspirație de gătit

CE GĂTESC ?!


Rețeta #3080 - [Garnituri]
Altă rețetă Altă rețetă din categorie Copiază link  Caută rețetă 

Nume
Papricaş de cartofi cu găluşte

Ingrediente
1,5 kg cartofi, 300 g ceapă, 100 ml ulei, 2 g boia de ardei, cîteva
boabe de piper, 1 legătură de pătrunjel verde, 1 foaie dafin, 50 g bulion,
sare
Pentru găluşte: 150 g făină, 200 ml apă, 60 ml ulei sau unt, 2-3 ouă,
verdeaţă, sare

Mod de preparare
Cartofii curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi în felii se călesc într-o tigaie în ulei
încins, apoi se scot, iar în uleiul rămas se prăjeşte ceapa tăiată mărunt, se
adaugă bulion, boia şi se stinge cu apă. Se răstoarnă sosul într-o cratiţă, se
adaugă cartofii, piper, sare, foaia de dafin şi se lasă să fiarbă pînă cînd
cartofii sînt gata.
În acest interval de timp se pregătesc găluştele astfel: se pun la fiert
apa cu uleiul şi cînd a dat în clocot se toarnă toată făina deodată,
amestecîndu-se bine să se încorporeze. Se ia imediat de pe foc, se lasă să se
răcească puţin, se adaugă ouăle unul cîte unul, amestecînd tot timpul, şi la
sfîrşit verdeaţa tocată mărunt. Din compoziţia respectivă se iau cu linguriţa
găluşte mici, de mărimea unei alune, care se fierb cîteva minute în apa
clocotită cu sare, după care se scurg şi se introduc în cratiţa cu cartofi, apoi
se mai lasă să fiarbă împreună 5—6 min şi se adaugă sare, după gust.
Se serveşte fierbinte, presărat deasupra cu pătrunjel verde tăiat mărunt.
Papricaşul trebuie să aibă sos suficient.

Observații
Sursa: Academia Barilla
  

SĂ MĂNÂNCI BINE AR TREBUI SĂ FIE SIMPLU.

 

Bucătăria este atelierul în care transform haosul în armonie.

Un loc deosebit pentru a gusta unul sau mai multe preparate ar putea fi ...

"O cafenea artizanală în Reykjavik, unde poți gusta preparate din pește și deserturi nordice. "

„Bucătăria e locul unde chiar și timpul prinde gust.” – Alex Atala