Ingrediente Carne cîtă este nevoie, iar pentru marinare sînt necesare următoarele
componente (pentru 3 kg de carne): 1 l de apă, 1-2 cepe, 1 morcov,
1 ţelină, 1 căpăţînă de usturoi, 1-2 foi dafin, 1 fir de cimbru, cîteva boabe
de ienibahar şi de piper, oţet, sare.
Mod de preparare Legumele, după ce au fost curăţate şi spălate, se taie în felii subţiri şi
se pun la fiert în cantitatea de apă prevăzută, împreună cu toate componentele.
Se fierb în vas acoperit, 10 min, la foc iute.
Între timp, carnea împănată cu slănină afumată şi cu usturoi sau simplă,
tăiată în bucăţi de aproximativ 1 kg şi de formă lunguiaţă, se leagă cu sfoară şi se aşaza într-un vas smălţuit peste care se toarnă marinată călduţă
şi se ţine acoperită într-un vas răcoros pînă a doua zi (se poate ţine şi 2—3
zile). Cînd vrem s-o punem la fript, carnea se scoate din marinată, se şterge,
se aşază într-o tavă cu puţină untură înfierbîntată şi se introduce în cuptorul
bine încins. După ce s-a rumenit pe o parte se întoarce, se adaugă
cîteva linguri de zeamă de marinată şi se frige în continuare. Dacă cuptorul
arde prea tare, ca să nu se ardă friptura pe deasupra, se acoperă cu o coală
de hîrtie unsă cu grăsime şi se mai frige pînă este gata, apoi se scoate în alt
vas, iar în sosul din tavă se pot adăuga: 1 lingură de făină uscată la tigaie, 1
lingură de bulion sau 2—3 roşii, 1—2 ardei graşi, sau numai 1 lingură de
muştar. Se stinge sosul cu zeamă de marinată sau cu apă; se poate adăuga
şi 1 pahar de vin. Se lasă tava pe foc să fiarbă pînă scade sosul cît este
nevoie, se strecoară şi se toarnă fierbinte peste carnea tăiată în felii, cînd se
serveşte la masă.