Ingrediente 2 conserve de ton,
2 fructe de avocado,
3–4 roșii mijlocii,
2 ardei capia sau ardei gras roșu (copți și decojiți),
1 bol cu fasole (boabe) roșie sau pestriță fiartă,
300 g boabe de porumb (1 conservă),
4–5 tije de pătrunjel,
sare,
piper,
1 lingură cu ulei de salată,
1 lămâie sau 2 lime
Mod de preparare Într-un castron mare se pun: fasolea fiartă și scursă bine de zeamă, porumbul fiert și scurs, miezul de avocado tăiat romburi.
Peste amestec se stoarce zeamă de lămâie, se sărează ușor, se amestecă.
Se curăță ardeiul copt de coajă, se taie felii, se pune peste restul ingredientelor.
Se spală roșiile, se taie romburi, se scurg în sită dacă au multă zeamă, se pun peste ardei.
Peste amestec se pun bucățile de ton (cu sau fără ulei), se stropesc toate cu zeamă de lămâie și se amestecă încet.
Se gustă de sare, se piperează după gustul gospodinei, se netezește salata după ce s-a amestecat încă 1 minut în castron cu ulei de măsline, se decorează cu pătrunjel tocat fin sau cu tijele de pătrunjel spălate și uscate în prosop.
Se pune la rece pentru 30 minute;
se servește cu lipie, turte de mălai sau pâine pe vatră, lângă vin alb sec.
Observații Maria Cristea Şoimu – Salate şi conserve din fructe si legume; Editura Mara Books & Publishing, Bucureşti, 2015