Ingrediente 700 gr dovlecei mai tineri (sa nu fie mari)
1 ceapa mica
500 ml otet de vin alb (6%)
200 gr zahar
1 1/2 lingurita boabe de mustar
1 1/2 lingurita pudra de mustar
1 lingurita rasa turmenic
1/2 lingurita coriandru boabe
1 varf de cutit ghimbir pudra
2 linguri sare
Mod de preparare Se spala dovleceii bine si se taie capetele. Se curata ceapa.
Se taie dovleceii felii subtiri (fie pe lungime, ca mine, si obtineti fasii, fie pe latime si obtineti rondele fine). Taiati si ceapa rondele la fel de fine. Pentru aceasta operatie e mai usor sa folositi o razatoare.
Puneti putina apa rece ca gheata intr-un bol, adaugati sarea si amestecati pana se dizolva. Adaugati dovleceii si ceapa in bol si completati cu apa rece pana acestia sunt bine acoperiti. Lasati sa stea in saramura pentru 1 ora.
In acest timp puneti la fiert otetul cu zaharul si restul condimentelor. Fierbeti 3 minute. Stingeti focul si lasati sa se raceasca complet.
Scurgeti dovleceii de apa si apoi absorbiti-i bine cu servetele de bucatarie.
Puneti dovleceii intr-un borcan curat si adaugati otetul aromat. Amestecati un pic si inchideti borcanul. Lasati sa stea la frigider pentru minim 2 zile, apoi se pot consuma.
Rezista luni de zile tinuti la frigider.